Sângele meu, floare între spinii din grădină
Când toată lumea a plecat, nu a prins rugină
Sângele meu fierbe-n vene, plânge și suspină
Și-acum vreau să știu cine-i de vină
Spune-mi cine
Nimeni n-a fost, doar eu cu mine
Oaia neagră din mulțime, eu cu mine, fără tine
Am ridicat imperii unde nu le vede nimeni
Am pus lanțuri cu valori de gâtul sufletului meu
La degetele lui, inelele sunt piese de muzeu
Fără nimeni am făcut cumva și l-am îmbrăcat
Din smerenie, credință — are mantie de-împărat
Mâinile au spart în piatră, patru săptămâni pe lună
Fără ajutor, din zori până la „noapte bună”
Eu cu mine mi-am plătit datorii, greșeli
De-aia acum nu mai doare nici dacă mă înșeli
Că fără nimeni am ajuns să-mi car anii până aici
Poate de-aia-s arogant la miros de agarici
Singur trag să bag, ca un iobag cu secere
Grâul și pâine pe masă, cu zece degete
Iar voi, ce mă mâncați de cur sub soare și sub lună
Până când vă săturați: noroc și poftă bună!
